***
Poţi fi brunet, înalt şi să plângi. Pentru a face asta, e de ajuns să descoperi dintr-o dată că dragostea durează trei ani. Este genul de descoperire pe care nu i-l doresc nici celui mai mare duşman – ceea ce este o figură de stil, fiindcă nu am aşa ceva. Snobii nu au duşmani, dar încearcă să-şi facă, de-aia îi vorbesc de rău pe toţi cei din jur.
Un ţânţar durează o zi, un trandafir trei zile. O pisică durează treisprezece ani, dragostea trei. La început, este un an de pasiune, pe urmă, un an de tandreţe şi, în cele din urmă, un an de plictis.
În primul an: "Daca mă părăseşti, mă OMOR."
În al doilea an spui: "Dacă mă părăseşti, o să sufăr, dar o să-mi treacă."
În al treilea an spui: "Dacă mă părăseşti, desfac o sticlă de şampanie."
Nimeni nu te avertizează că dragostea durează trei ani. Complotul dragostei se bazează pe un secret bine păstrat. Eşti lăsat să crezi că dragostea e o chestie pe viaţă, când de fapt – din punct de vedere chimic – dispare după trei ani.
În primul an, cumperi mobila.
În al doilea an, muţi mobila.
În al treilea an, împarţi mobila.
***
Basmele nu există decât în basme. Adevărul este mai dezamăgitor. Adevărul este întotdeauna dezamăgitor, de-aia minte toata lumea.
***
Iată cum se petrec lucrurile: ai 20 de ani, te prosteşti şi tu puţin, şi, până să te dumireşti, ai şi făcut 30. Şi gata: vârsta ta nu va mai avea niciodată prefixul 2. Trebuie să te hotărăşti să ai cu zece ani mai mult de cât acum zece ani şi cu zece kile mai mult decât anul trecut. Câţi ani îţi mai rămân? 10? 20? 30? Speranţa medie de viaţă îţi mai acordă încă 42, dacă eşti bărbat, şi 50 dacă eşti femeie. Dar ea, nu pune la socoteală bolile, părul care îţi cade, scleroza, petele de pe mâini. Nimeni nu-şi pune aceste întrebări: Oare ne-am bucurat suficient de viaţă? Am fi putut trăi altfel? Suntem la locul potrivit, cu persoana potrivită? Ce ne propune această lume? De la naştere şi până la moarte, vieţile ne sunt pune pe pilot automat, şi, ca să le deviem cursul, ne trebuie un curaj supraomenesc.
La 20 de ani credeam că ştiu totul despre viaţă. La 30 de ani, am aflat că nu ştiam nimic. Tocmai petrecusem zece ani învăţând tot ceea ce trebuia să uit după aceea.
***
După trei ani, un cuplu trebuie să se despartă, să se sinucidă ori să facă copii, astea sunt cele trei moduri de a-şi confirma sfârşitul.
Ni se spune deseori că, după o vreme, pasiunea se transformă în altceva, mai puternic şi mai frumos. Că acest altceva este dragostea cu D mare, un sentiment, cu siguranţă, mai puţin excitant, dar totodată mai puţin imatur. Aş vrea să fiu foarte clar: acest altceva mă calcă pe nervi şi, dacă asta e Dragostea, atunci le-o las puturoşilor, descurajaţilor, oamenilor copţi care se bălăcesc în confortul lor sentimental. În ceea ce mă priveşte, dragostea are un d mic, dar elanuri mari; nu durează ea prea mult, dar, cel puţin când este aici, se simte. Altceva-ul ăla al lor, în care ar vrea ei să transforme dragostea, pare a fi o teorie inventată pentru mica lor satisfacţie, pentru a se autolinişti trâmbiţând că altceva mai bun nu există. Ăştia mă fac să mă gândesc la pizmaşii care zgârie portierele maşinilor de lux fiindcă ei n-au bani să-şi ia una la fel.
***
ORICE BĂRBAT RĂMAS ÎN VIAŢĂ DUPĂ 30 DE ANI ESTE UN BOU.
***
După ce ştii că eşti bătrân? După faptul că ai nevoie de trei zile ca să-ţi revii dintr-o băută. După faptul că ratezi toate sinuciderile. După faptul că eşti urâcios când îi întâlneşti pe alţii mai tineri. Entuziasmul lor te enervează, iluziile lor te obosesc. Eşti bătrân când i-ai spus, cu o zi înainte unei domnişoare născute în 1976:" '76? Îmi aduc aminte, a fost anul secetei."
Dragostea este o catastrofă magnifică: să ştii că te îndrepţi cu toată viteza spre un zid şi totuşi să accelerezi; să alergi către pierzanie, cu zâmbetul pe buze; să aştepţi, plin de curiozitate, clipa când se va alege praful de toate. Dragostea este singura decepţie programată, singura nenorocire previzibilă, pe care o vrei mereu şi mereu. Asta i-am spus lui Alice, înainte de-a ruga – zadarnic – în genunchi să plece cu mine. ***
Dragostea cea mai puternică este cea neîmpărtăşită. Aş fi preferat să nu ştiu, dar asta e realitatea: nimic nu e mai rău decât să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte – şi în acelaşi timp, este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Să iubeşti pe cineva care te iubeşte este narcisism. Să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte, asta da, e dragoste.
Fan-Chiang a întrebat: - Ce este dragostea?
Maestrul a spus: - Să pui mai mult preţ pe efort decât pe recompensă, asta este dragostea. (Confucius)***
Căsătoria este ceva criminal, fiindcă ucide misterul. Întâlneşti o creatură fermecătoare, te însori cu ea şi, brusc, creatura fermecătoare s-a evaporat: a devenit nevasta ta. Nevasta TA! Ce insultă, ce decădere pentru ea! De fapt, ceea ce ar trebui să cauţi toată viaţa, fără încetare, este o femeie care să nu-ţi aparţină niciodată!
Toată problema dragostei mi se pare a fi aceasta: pentru a fi fericit, ai nevoie de siguranţă, în timp ce, pentru a fi îndrăgostit, ai nevoie de nesiguranţă. Fericirea se bazează pe încredere, pe când dragostea cere îndoială şi nelinişte. Pe scurt, căsătoria a fost – în mare – creată ca să te facă fericit, nu ca să rămâi îndrăgostit. Şi a te îndrăgosti nu e cea mai bună cale de a-ţi găsi fericirea; dacă lucrurile ar fi stat aşa, s-ar fi aflat, de atâta amar de vreme.***
Este exasperant să-ţi dai seama că îţi pui aceleaşi întrebări ca toată lumea. Asta e o lecţie de modestie.
Oare am dreptate să părăsesc pe cineva care mă iubeşte?
Oare sunt o javră?
Oare la ce foloseşte moartea?
Oare am să fac aceleaşi tâmpenii ca părinţii mei?
Oare poţi să fii fericit şi, dacă da, la ce oră?
Oare este posibil să te îndrăgosteşti fără ca asta să se rezume în sânge, spermă şi lacrimi?
Oare aş putea să câştig MULT MAI MULŢI bani muncind MULT MAI PUŢIN?
După câteva săptămâni de scrupule şi de chinuri, ajung la următoarea concluzie: dacă nevasta e pe cale să-ţi devină prietenă, e timpul să-i propui unei prietene să-ţi devină nevastă.***
În prima căsătorie cauţi perfecţiunea, în cea de-a doua, cauţi adevărul.
Iată un test foarte simplu, ca să aflaţi dacă sunteţi cu adevărat îndrăgostiţi: dacă, după patru-cinci ore petrecute fără iubită, aceasta începe să vă lipsească, atunci nu sunteţi îndrăgostiţi; dacă eraţi, zece minute de despărţire ar fi fost de ajuns să vă facă viaţa imposibil de suportat.***
Când minţi, când îi spui unei femei că o iubeşti, e de crezut că minţi, dar ceva, ceva tot te-a împins să îi spui chestia asta, de aceea, este adevărat. (Raymond Radiguet)
***
Fiindcă dragostea nu înseamnă doar să suferi sau să îi faci pe alţii să sufere. Poate însemna şi ambele în acelaşi timp.
***
(to be continued...)
Posts
Recent Comments