- din categoria off-line -

Luna septembrie, ziua 20, ora 2:24, trenul cu ruta Timişoara – Bucureşti a deraiat în apropierea localităţii Cârcea.

19 Septembrie, orele trecute de 23, trenul a oprit în gară la Băile Herculane. Vroiam să stau în vagonul 4 însă colegii au ales vagonul 6 aşa că m-am conformat. A fost o decizie înţeleaptă, aveam să aflu câteva ore mai târziu.

După 4 zile de conferinţă în care am dormit câteva ore, o noapte pe tren era perfectă pentru a ne recăpăta forţele. În ultimii 2 ani, am călătorit mult cu trenul , am fost în diferite colţuri ale ţării, am petrecut şi 18 ore pe tren şi niciodată nu am avut nici un fel de probleme, ba chiar totul a fost mai mult decât bine. Legături prinse la minut, bunăvoinţa personalului cand întârziam cu căratul bagajelor şi în momente în care erau diferite probleme tehnice sau de alta natură. Însă, cum se spune: niciodată să nu spui niciodată. Trenul parcă zbura, era un zgomot specific şi foarte accentuat. M-am trezit când a oprit în gară la Craiova şi am încercat să adorm, însă ceva scârţâia foarte tare, simţeam că trenul merge cu viteză şi chiar mă gândeam că e posibil să deraieze însă ce şanse erau?

Dintr-odată s-a oprit brusc. Am deschis ochii şi bagajele zburau prin compatiment, unul aproape m-a lovit. O colegă a început să plângă, am încercat să o calmez în timp ce auzeam persoane spunând că a deraiat trenul. Nu i-am crezut, nu am vrut să îi cred, eram prea obosită să mă văd într-o astfel de situaţie. M-am uitat pe geam, era întuneric...şi atât. Ni s-a spus să coborâm repede din tren pentru că alunecă pe o parte. Crezând că sunt doar persoane isterice am închis ochii încercând să găsesc puţină linişte în tot haosul. Toţi colegii mei din vagon s-au grăbit să coboare, evident nu puteam rămâne acolo singură aşa că i-am urmat. Abia ieşind pe coridor am observat că trenul efectiv era înclinat iar când am vrut să cobor mi-am dat seama că era o distanţă de aproximativ 1,5 metri până la pământ.

Când ne-am asigurat că toţi delegaţii din Galaţi sunt bine, fetele au rămas la bagaje iar băieţii au mers să ajute. Era 2:42 când m-am uitat la ceas, era noapte, în dreapta deal, în stânga vale, în faţă un vagon bloca celelalte şini de tren, în spate undeva era Craiova...se mai vedea o luminiţă. Când au venit şi ceilalţi am observat pe cer lumini, erau pompierii, salvarea şi poliţia în capătul opus. Nu aveam cum să ajungem. Între timp mi-am dat seama că am uitat ceva aşa că am ajutat o colegă să urce în tren. A venit atunci un bărbat care încerca să descopere ce s-a întâmplat, a luminat porţiunea de şine ce se afla în dreapta mea şi mi-a spus: “Vezi? Şuruburile sunt unse cu ulei, unele sunt date la o parte...ăsta nu a fost un accident”. Nu ştiu ce am simţit în momentul respectiv; să fie teroare pentru că cineva a atentat la viaţa atâtor persoane, să fie entuziasm pentru că am aflat prima informaţia aceasta şi măcar nu am fost victima întâmplării sau a infrastructurii proaste? Tot ce se poate.

Pompierii au facut cărare printre crengile încâlcite ale copacilor. A fost ca un montagne russe până am ajuns la strada principală. Au fost multe discuţii cu privire la intervenţia pompierilor, că a durat foarte mult până au venit, că nu au prioritizat cum trebuie însă personal sunt foarte mulţumită de intervenţia lor. Nu doar ne-au ajutat să ieşim de acolo ci au fost şi empatici. Ne-a fost asigurat transportul până în Caracal de unde am mers cu trenul până în Bucureşti, trenul de Galaţi ne-a aşteptat 45 de minute.

Orice neplăceri cauzate de incident nu au venit din partea CFR-ului, a politiei, a pompierilor sau oricăror alte autorităţi publice ci din partea semenilor noştri. Din momentul în care am ajuns în Caracal şi până am ajuns acasă am purtat emblema “deraiaţii” şi am auzit în jur doar persoane care îşi plângeau de milă şi ne învinuiau tot pe noi, deraiaţii, de faptul că trenurile au întârziere.

Eu eram cuprinsă de o stare de bine, de speranţă, de visul la ziua de mâine, de faptul că ajungeam puţin mai târziu acasă dar mama avea să mă vadă întreagă în timp ce, oamenii din jur erau furioşi, agitaţi pentru că au trebuit să aştepte cu 5 minute mai mult în sala de aşteptare sau acasă şi să ia un alt tren sau mijloc de transport.
Cauza deraierii: un fost angajat concediat de CFR!

Astăzi sunt concediaţi 10 000. Care este garanţia unei „Călătorii placute!” ca să nu mai vorbim de siguranţă?

Scris pe 9 Martie 2010.
A.R.