Cald, zăpuşeală, grabă mare şi un strop de ploie. Cam aşa se reduc zilele astea. Totul începe de dimineaţa când deschid anevoios ochii şi rostesc cuvintele pe care nu le-am mai folosit de mult: "5 minute! Mai vreau doar 5 minute, hai fie şi 4". Încep ziua umblând fie după acte, fie după print-uri, după tot felul de chestii de care mă trezesc că am nevoie. Se mai întâmplă să am şi flexi time dar nu atât de mult încât să pot face altceva folositor şi atunci îl petrec făcând analiză. Mă simt mai responsabilă în ultimul timp şi am impresia că nu sunt singura pentru ca mi se întamplă să mă sune persoane să îmi spună chestii şi să îmi ceară sfatul. So far so good dar de unde şi impresia că mă pricep la copii? M-am surprins şi pe mine la capitolul ăsta. În fine!

După atâta alergătură, cel mai preţios timp este cel petrecut cu fetele. Mai ales acum când nu trebuie să ne certăm pentru chestii ce nici măcar nu ne aparţin şi putem vorbi doar despre noi, normal, ca fetele. Suntem noi şi atât; legate de prietenie, de încredere şi nu de norme şi obligaţiuni (ca să încep să mă acomodez cu termenii ;)) ) Experimentăm lumea diferit, vedem lucrurile cu alţi ochi, vedem unde am greşit şi unde e loc de mai bine. Mă bucur că am început să revin la atitudinea pe care o aveam acum ceva timp şi de care îmi era dor.

Acolo unde ura, invidia şi minciuna nu au triumfat înseamnă că a câştigat încrederea.

Cu respect,

A.R.

Care poate fi farmecul unei zile pline de birocraţie? O zi în care alergi după hârtii, unele cât o palmă, pe care le plăteşti ca şi cum nu ar fi ale tale, nu ţi-ar reflecta viaţa ta ci pe a altcuiva. O dimineaţă în care te-ai trezit odată cu razele soarelui(/găinile) pentru a putea prinde un rând mai în faţă, pentru a nu-ţi irosi o zi întreagă la un şir interminabil?

Cam acestea erau gândurile mele în momentul în care înşiram pe hârtie toate documentele ce îmi erau necesare şi pe care trebuia să le obţin în timp util: totul într-o zi. Am privit apoi lista pe ambele părţi şi mi-am spus: Se poate! Binenţeles că se poate! Am ales astfel să fiu optimistă. Oricum nu aş fi putut schimba nimic din proceduri prin simpla mea atitudine negativă.

M-am trezit dimineaţă, cu greu, dar m-am trezit. Am plecat să îmi scot cazierul judiciar; în faţa blocului era un domn care deşi este politicos de fiecare dată când mă vede, astăzi mi-a urat o zi frumoasă, ca şi cum ar fi ştiut la ce mă gândem şi ce îmi doream. Şi cum un zâmbet naşte al zâmbet, mi-am luat doza necesară de optimism. Am ştiut atunci că urma să am o zi frumoasă.

Abia când am ajuns la oficiul unde se eliberează cazierul am realizat faptul că nu aveam buletinul la mine. Parcă mă încercau câteva emoţii negative dar le-am înlăturat şi m-am întors acasă să îmi iau buletinul. De la un lucru atât de simplu am ajus să trezesc aproape toţi vecinii pentru a-mi recupera cartea de identitate din grădiniţa din faţa blocului. Am rugat-o pe sora mea să mi-l arunce pe geam pentru a nu mai urca eu, iar ea l-a aruncat exact în momentul în care eu îi spuneam: Ai grijă să nu ... cadă în grădiniţă. Prea târziu. Dar lumea a cooperat cu mine, l-am recuperat şi mi-am reluat călătoria.

Pentru prima dată am reuşit să îmi scot cazierul fără să mă plimb pe la Poştă şi pe la Finanţe, am plătit taxele în acelaşi oficiu de unde l-am eliberat. Am terminat repede şi deşi mă grăbeam, m-am oprit să ajut o doamnă să îşi completeze actele. La urma urmei ce mi se mai putea întâmpla? Doar urma să am o zi plină de aventuri. Şi cum se spune: “ if you can not beat it, cope with it”.

Am mers apoi la Finanţe. Îmi place forfota de acolo, oamenii care se agită pe zecile de coridoare întortocheate. Am experimentat ce înseamnă să îţi scoţi cazierul fiscal. Doar 5 birouri, doar 5.

Primele 2 realizări ale mele şi cele mai importante. Acum mă pot mândri: cazierele mele sunt la fel de curate precum conştiinţa unui bebeluş.

M-am îndreptat cu paşi repezi către medicul de familie pentru o adeverinţă. Am ajuns pe la ora 11. Avea program după-amiaza, începând cu ora 14. Flexi time. Mai aveam şi alte sarcini minore de care trebuia să mă ocup. Am plecat în centru şi m-am abătut pe la Universitate pentru a-mi elibera diploma de bac pe care le-am predat-o din 2006...era şi timpul. Mă îndreptam către următorul punct al călătoriei mele când m-am întâlnit cu fetele. Parcă le-am chemat cu gândul. Am petrecut câteva ore împreună, am râs, ne-am relaxat şi apoi am reuşit să îmi iau adeverinţa medicală. Ba chiar am trecut prin piaţă şi am apucat să şi gătesc ceva.

A fost o zi frumoasă şi productivă. Cine spune că birocraţia nu e frumoasă? Este, trebuie doar să ştii din ce unghi să o priveşti.

Toate cele bune,

A.R.

În timp ce încercam să fac puţină ordine în calculator am găsit un sugar cube foarte drăguţ de la o conferinţă ce a ocupat mult timp primul loc în rândul conferinţelor la care am participat.

Ieri am fost pana la sora mea prin alianta, Pruny care se lupta cu licenta. Mi-a placut sa observ gandirea pe care a cultivat-o pe parcursul experientei de voluntariat si rezultatele networking-ului. Incerc sa ma fac utila si eu venind cu o viziune mai tehnica si mai critica asupra subiectului abordat. M-am abonat astfel la revista Psychologies varianta franceza si cea romaneasca si acum fac comparatii intre cele 2. Imi e cam greu sa ma concentrez pe un singur subiect pentru ca sunt foarte multe si variate iar curiozitatea ma poarta din articol in articol.

In cercetarea pe care am inceput-o de cateva luni, am realizat ca in facultate am studiat istorie desi se pretindea a fi managementul firmei. Acestea acum imi folosesc ca baza si exemple de "asa nu". Nu voi sustine ca a fost inutila deoarece are totusi un merit. Acela de a-mi permite sa realizez ceea ce nu stiu si mai mult de a nu repeta greselile altora.

Vad oameni buni in orice parte

Caci mi-am pierdut vederea inca din ’87.

Aud lucruri bune si prospere

Dar nu la adresa tarii mele.

*

Am crescut cu Arghezi si Eminescu,

Ca sa ma multumesc apoi cu Paunescu.

Cartea ce era slavita,

Astazi e din ce in ce mai umilita.

*

Ca sa fii manager nu-ti trebuie carte

Trebuie doar sa ai pe cineva in spate.

In timp ce unii invata pe rupte,

Altii fura fara sa se uite.

*

Din tot ce a fost mai bun si scump pe aceasta lume,

Am ales sa fabricam bombe si uzine.

S-a descoperit recent o noua boala,

Ce unii o numesc “criza financiara”.

Totul merge din rau in mai rau. In timp ce alte tari au iesit din criza, noi inca ne mai agitam pe fundul sacului. Venim cu scuze cum ar fi faptul ca alte tari au sisteme mai bune, economie mai puternica. Corect! Dar meritul tot al lor este. Astazi incercam sa vedem cum facem si noi sa mai carpim pe ici pe colo sa iesim din datorii creand in acelasi timp altele.

Sa nu spui niciodata: "mai rau de atat nu se poate". Lucruri radicale se pot intampla intr-o fractiune de secunda. Nu stii niciodata cand esti in siguranta sau cand soarta iti mai joaca o farsa. E ca si cum ar studia fenomene diferite pe noi, pentru a ne testa reactiile. Cand simti ca esti cu picioarele pe pamant, sigur de tot ceea ce este in jurul tau, viata iti demonstreaza, inca o data, ca nu esti decat o frunza in vant, dirijata de hazard. O secunda, cat te-ai oprit sa te uiti in urma si poate fi fractiunea care ti-a salvat viata sau care te-a ucis.