Studiu


Astăzi am început să studiez mai în detaliu pieţele financiare.
Am început cu Dow Jones, unul din cei mai cunoscuţi indici bursieri din lume. Acesta urmăreşte evoluţia celor mai importante 30 de blue chip-uri din Statele Unite. Am gasit unele informaţii pe care nu le cunoşteam precum:
- Compania pe care o ştiam sub denumirea de Philip Morris Companies Inc. , cel mai mare jucator din industria tutunului este cunoscută astăzi sub denumirea de Altria Group. Un alt aspect necunoscut îl consta faptul că, până în anul 2007, Kraft Foods a fost o subsidiară a Altria Group.
În august 2008, compania a achiziţionat UST, producătorul ţigărilor Marlboro intrând astfel pe piaţa ţigaretelor fără fum. Ce m-a pus pe gânduri a fost faptul că, în noiembrie 2009, producatorul ţigărilor Philip Morris a plătit daune de 300 de milioane de dolari unei fumătoare care a ajuns dependentă de un scaun cu rotile din cauza unui emfizem pulmonar. - Nu ştiam că se poate. (... nu că poţi face emfizem pulmonar ci faptul că poţi scoate bani de la producător pe chestia asta)

- General Motors, după multe încercări de recuperare economică şi financiară, şi-a declarat falimentul la 1 iunie 2009. Oare se vor mai găsi piese de schimb pentru maşinile fabricate de aceasta?

- Bazele General Electric (GE) au fost puse în 1878 când Thomas Edison a înfiinţat compania Edison Electric Light Company. În 1892, fuziunea dintre Edison General Electric Company şi Thomson-Houston Electric Company a dus la formarea General Electric Company.

Am începus să studiez piaţa FOREX (foreign exchange market) atât teoretic cât şi practic.
Aşa arată evoluţia Euro faţă de dolar de la 15 aprilie pana astăzi:

(click pe imagine pentru a o vedea la dimensiuni normale)


Toate cele bune!
A.R.

posted under , , | 0 Comments

99 de lucruri despre mine

1. Ma numesc Alina - Ramona

2. Raspund doar la Alina (nu suport sa mi se spuna Ramona)
3. Sunt in zodia Leu si chiar ma caracterizeaza
4. Gandesc in "retea" adica fac multe conexiuni in cateva secunde
5. Sunt o fire analitica (dau impresia de timiditate insa doar studiez terenul)
6. Sunt claustrofoba
7. Fobii: paianjeni, gandaci, insecte
8. Imi plac animalele
9. Cand eram mica visam sa fiu presedinte
10. Increderea si respectul se castiga cu greu o data si se pierd intr-o secunda pentru totdeauna
11. Cu greu iert dar niciodata nu uit
12. Imi place sa ma imbrac elegant
13. Imi plac barbatii la costum.
14. Stiu sa gatesc aproape orice.
15. Imi place sa citesc.
16. Citesc inclusiv persoanele
17. Sunt o fire razbunatoare
18. Nu sunt violenta!
19. Pentru unii sunt ying pentru altii yang.
20. In liceu eram cea mai buna din clasa si in acelasi timp tartorul obrazniciilor.
21. Imi place muzica.
22. Am ca obiectiv personal sa invat 7 limbi straine.
23. Momentan vorbesc 3 in mod fluent.
24. Am doua surori.
25. Imi doresc sa fi fost singura la parinti.
26. Cand eram mica i-am spart capul surorii mele mijlocii.
27. Am locuit la Navodari pana la varsta de 3 ani jumate.
28. Cred ca totul se intampla cu un motiv.
29. Urasc oamenii lasi, falsi si ipocriti.
30. Sunt transant de sincera.
31. Sunt o fire puternica.
32. Daca bat in retragere inseamna ca ti-am pregatit ceva mai bun >:)
33. Am o vointa de fier.
34. Proud workaholic
35. Sunt perfectionista.
36. Sunt o persoana rationala si am o gandire logica, sunt cu picioarele bine infipte in pamant.
37. Am o colectie de 45 de poezii proprii.
38. Prima poezie am scris-o in clasa a 5-a.
39. In clasa a 9-a am scris continuarea la Hanul Ancutei. Dupa ce am citit-o a fost liniste deplina in clasa si diriginta se uita uimita.
40. In materie de poezii sunt un fel de George Bacovia, in materie de proza Stephen King
41. Nu imi plac copii.
42. Sunt preponderent optimista.
43. Imi plac cutremurele si furtunile.
44. Am stat 3 luni singura intr-o casa la tara cand aveam 17 ani.
45. In clasa a 10a am fugit intr-o noapte de acasa la o petrecere...ai mei nu stiu nici in ziua de astazi. (sper sa nu citeasca blog-ul :))) )
46. Cand eram mica plangeam din orice.
47. Cand aveam 7 ani fumam cu sora mea mijlocie in baie.
48. Nu suport sa stau degeaba.
49. Cea mai frumoasa perioada din viata mea a fost cand mergeam la dansuri.
50. Primul meu job l-am avut la 19 ani.
51. Imi plac filmele politiste, comediile, filmele psihologice.
52. Nu imi plac filmele vechi.
53. Nu am rabdare niciodata sa citesc instructiuni sau detalii tehnice.
54. Ma atasez foarte greu de persoane.
55. Am avut un motan pe care il chema Tiberius Claudius Maximus (eram pasionata de istorie)
56. In clasa I stiam tabla inmultirii.
57. Incepand cu clasa a V-a am inceput sa le fac temele surorilor mele (care sunt cu 2 si respectiv 4 ani mai mari ca mine) la desen si la romana.
58. Nu fac niciodata ceva cand ma simt obligata.
59. Sunt pretentioasa la mancare.
60. Nu mi-am sarbatorit niciodata ziua de nastere.
61. Nu-mi plac sarbatorile.
62. Prima poezie pe care am invatat-o cap coada a fost Scrisoarea a III-a.
63. Imi place sa merg la teatru si la opera.
64. Nu suport oamenii care nu cunosc si nu aplica bunele maniere.
65. Imi place sa deslusesc lucruri complicate.
66. Nu relationez cu persoane superficiale.
67. Sunt ambitioasa si orgolioasa.
68. Nu suport milogii.
69. Vreau sa fac bunjee jumping in viata asta.
70. Am mers pe carbuni incinsi.
71. Cel mai mare cosmar: sa fiu ingropata de vie (dah...sunt claustrofoba)
72. Nu am rabdare sa ascult persoane carora le ia jumatate de ora sa transmita o idee de 2 min.
73. Nu tolerez nedreptatea.
74. Nu regret nimic: ce isi face omul cu mana lui lucru manual se numeste.
75. Nu imi cer scuze.
76. Sunt o fire critica.
77. Nu ma pricep sa dau sfaturi cu privire la viata persoanala/sentimentala.
78. Cred in ratiune si nu in sentimente.
79. Ma plictisesc repede.
80. Nu suport sa "fiu inchisa intr-o cusca" (sa mi se limiteze drepturile sau sa imi fie controlate miscarile)
81. Imi iubesc libertatea.
82. Ma simt bine pe tocuri.
83. Imi place sa scriu.
84. Filtrez feedback-ul foarte bine: incep cu persoana care il ofera.
85. Imi place sa spun lucrurile in fata si nu in scris sau prin intermediari. (if looks could kill ... + tonul face diferenta)
86. Nu imi plac oamenii plini de ei.
87. Nu suport frustratii sau cei care au complexe si nu stiu cum sa si le controleze.
88. Nu suport "anonimii" - cei care nu au tupeu sa se semneze cu numele lor in clar dupa ce fac o afirmatie.
89. Nu suport persoanele cu complexul superioritatii si pe cei ce arunca vorbe in vant.
90. Imi place psihologia.
91. Imi place sa calatoresc.
92. Iubesc natura.
93. Urasc persoanele ce fac rau animalelor.
94. Doresc sa reintre in vigoare legea cu moartea.
95. Imi doresc o Romanie mai curata (si nu ma refer numai la pet-uri)
96. Imi place istoria.
97. Imi doresc sa intru in politica.
98. Imi doresc sa plec in exchange.
99. Sunt 100% eu tot timpul.


posted under , | 0 Comments

Angajatii pe baza de CV catre cei „pe pile” de la stat: Cat sa va mai ducem in spate?

Din categoria se stie dar nu prea conteaza...


"Exista opinia ca relansarea economica sta in taierea cheltuielilor cu salariile de la stat, dar problema reala este de fapt nivelul de competenta tot mai redus al celor care administreaza banii publici din cauza lipsei de transparenta la angajare.

Romania se imparte in doua: intre oamenii care au fost angajati cu CV, pe baza de concurs, majoritari in companii private si cei angajati pe baza de tata-mama-nasul-seful-de-partid, majoritari la stat, iar angajatii cu CV ii duc in spate pe ceilalti.

Absorbtia redusa a fondurilor comunitare, banii risipiti pe infrastructura sau scaderea economiei sunt chestiuni grave. Dar inundarea zi de zi a sectorului public cu oameni a caror principala preocupare este acumularea de bani in conturile personale si nu viata comunitatii este ceea ce scufunda Romania zi de zi."


Sursa: Ziarul Financiar

This is it

Am reusit in sfarsit sa gasesc template-ul pe care il cautam. Asta e definitiv!



posted under , | 0 Comments

The dream

Am acceptat provocarea de a-mi folosi imaginatia si de a continua povestea dupa prima fraza.

He screamed. It was a wild, ringing scream that knifed through the dark night and the soft silent forest. He felt his chest burn, his knees weaker, his hand shaking and blind. He fell down to the wet grass and felt the life running out of him.

Next time he opened his eyes, he was in a dark room. He couldn’t tell if the windows were covered or if there weren’t at all. He felt week and tired, the pain in his chest was gone and he felt cold. A tremur cought his bones and were hurting because of the wet ciment around him.

He heared a noise of a key that unlokes a door and seconds later a ray of light hurt his eyes. There was nobody there, it was like the door opened its self, letting him to get out. He crowled to the holeway and reached for the principal door. Finnaly he was out and he could see the sunlight. But he felt the same cold as inside. He didn’t know how much time had spent there and thought the cold went inside his bones; it will take some time to recover. At least he felt free.

He walked down a dirty road hoping he would get soon to civilization, to get back home. He walked for hours when a car past by him and stop a few steps away. It was a young men that offered to take him to the nearest town. The young men asked him questions but he could not answer. He could not remember a thing, he did not remember his own name or how he get in that dark room. He knew nothing and said nothing. When he got to town he seemed to be familiar though with the place and asked the driver to stop. He got out and started walking on a tiny road between houses without knowing where his steps were taking him. This time his feet felt like they knew the road and they stop in front of a small and old house. There were flowers at the windows and the door was wide opened.

A little girl got out of the house and stoped on the doorstep. She looked at him with her big blue eyes, her brown hair floating in the air and her mouth open. She said something that he could not hear, when she said it twice his knees bent and his arms reached for her.

“Dad”, was the one word that made everything come back to him. He remembered. He was married to the most beautiful girl he had ever seen but she got seek and died soon after giving birth to his doughter, Lilly. He remembered spending the night on the porch with her singing her lullaby until she closed her eyes in a easy sleep.

She looked at him with her big blue eyes and asked him with her singing voice:

- Where were you dad? I though you left just like mommy did.

- No. I could never do that. But you know that Lilly, don’t you? - said he.

- Yes. But it never happened to wake up and see myself alone before.

- I know, it will never happen again. Let’s go and I will make you something to eat.

They went inside and he prepared her favourite pancakes, with honey and strawberries. She was happy and he forgot the time he was left. In the night he took her in his arms and realized that she was bigger than he remembered, she must have had grown up with at least 2 inches. He laid her on her tiny bed and went himself to sleep as he was tired.

Later that night he woke up by a strange noise. It was a big squeak and a singing scream. He went to see Lilly but she was not on her bed anymore. He went out and started screameang her name but there was no sight of her. He started running in the forest after her. It felt as a deja-vu and he stoped. He looked around him and he could see only trees around him and the full moon and suddenly a gun shut broke the silence. He felt the same burn on his chest and droped ...then he opened his eyes.

He had the same dream every night, and each night he escaped that prison and died only to go back to it. He only wished to be all over and never to wake up. But his conscinece knew him better, there was no better price to pay for his negligence than to live with that remorse.

A.R.

O mică schimbare

Mi-am schimbat după cum se vede template-ul blog-ului. Nu ar fi fost mare lucru daca ar fi trebuit să selectez unul gata făcut însă pe ăsta l-am muncit. Am prelucrat imaginile, culorile, fontul direct în html. Mă cam doare capul şi mintea de atâta concentrare dar merită.

Abia aştept să ies din casă astăzi. Chiar dacă vremea e cam posomorâtă afară ştiu că o să mă simt bine mai ales că nu le-am mai văzut pe fete de foarte mult timp.

posted under | 0 Comments

Latest news

Am încercat astăzi să aflu ce s-a mai întâmplat prin lume de când nu am mai ieşit. Mă simt izolată, parcă aş fi pe Marte. S-au întâmplat multe se pare şi abia aştept să aflu exact ce. M-au intrigat lucrurile pe care le-am spicuit de pe bloguri.

Acum mă uit la emisiunea cu Nae Lăzărescu şi Vasile Moraru, puţin umor de bun gust. Am descoperit site-ul lui Mihai Bendeac, l-am găsit pe blogul lui M. (:*)

Melodia potrivită pentru astăzi: Smiley - Plec pe Marte




Noapte bună!

Miss ya'!
A.R.

P.S: Am invatat sa modific chestii in html :D what can I say? I'm smarter than yesterday. :))

posted under | 0 Comments

Remember salsa



Într-o notă nostalgică postez melodia Celiei Cruz. Îmi este dor de perioada în care mergeam la şcoala de dans.

posted under | 0 Comments

Hristos a Înviat!


Tradiţia spune că ouăle şi cozonacul se pregătesc in Joia mare, personal nu am respectat lucrul acesta niciodată. Pregătesc totul în ajun. Anul acesta a fost mai provocator având în vedere răceala pe care am căpătat-o însă rezultatul a fost satisfăcător. Cel puţin cozonacii mi-au ieşit mai buni ca niciodată.


Obişnuiam să merg la Biserică în noaptea de Înviere însă anul asta am rămas acasă să mă îndop cu pastile. Astăzi am petrecut prima parte a zilei uitându-mă la televizor. M-am distrat copios când am auzit melodia ""Rata de dos patas" pe care o cântă Paquita la del barrio în special datorită versurilor care sunt dedicate în mod evident unui bărbat. Sinceritatea aduce cu sine respectul.

Rata inmunda Şobolan murdar
animal rastrero Târâtor de origine animală
escoria de la vida Gunoi al vieţii
adefesio mal hecho Ciudăţenie prost făcută
infra humano Speţă umană inferioară
expectro del infierno Oglindire a infernului
maldita sabandija Parazit blestemat
cuanto daño me has hecho Cât rău mi-ai făcut
Alimaña Parazitule
culebra ponsoñosa Şarpe veninos
deshecho de la vida Deşeu al vieţii
te odio y te desprecio Te urăsc şi te dispreţuiesc
Rata de dos patas Şobolan cu două picioare
te estoy hablando a ti Vorbesc cu tine
porque un bicho rastrero Pentru că orice gândac ce se târăşte
Aun siendo el mas maldito Chiar fiind cel mai blestemat
comparado contigo Comparându-l cu tine
se queda muy chiquito Nu e nimic
Maldita sanguijuela Lipitoare blestemată
maldita cucaracha Gândac de bucătărie blestemat
que infectas donde picas Care infectează tot ce atinge
que hieres y que matas Care răneşte şi omoară
Alimaña Parazitule
.... ....
Me estas oyendo inutil Mă auzi? Eşti bun de nimic!
hiena del infierno Hienă a infernului
cuanto te odio y te desprecio! Cât de mult te urăsc şi te dispreţuiesc

O astfel de prestaţie a unei femei care cântă astfel de cântece privind în ochi bărbaţii şi care şi-a câştigat respectul acestora m-a lăsat fără cuvinte. E amuzant şi în mod evident nu merge generalizat acest mesaj tuturor bărbaţilor. Este mai degrabă o mică enciclopedie de buzunar cu insulte adresate bărbaţilor pentru fetele ce au probleme de comunicare. Mă întreb câţi bărbaţi cumpără bilete la concertele ei. :)))

Pentru cei interesaţi o puteţi găsi evident pe youtube.




posted under | 0 Comments

Paştele la români


În ultimii ani sărbătorile nu mai sunt cum erau pe vremea când eram un copil. S-au schimbat timpurile sau ne-am schimbat noi?

Obişnuiam să aştept cu nerăbdare prima zi de Paşte, când moţăiam în pat cu scopul deliberat de a lua banii din cănuţa care ne aştepta pe mine şi surorile mele împreuna cu un ou roşu. Se spune că în dimineaţa Sfintelui Paşte, oamenii pun într-o cană cu apă monezi şi un ou roşu cu care se spală pe faţă. Cei care respectă tradiţia vor fi în anul respectiv tari ca fierul (precum monezile)şi sănătoşi şi roşii în obraji precum oul roşu. Ştiam că orice ar fi mama avea să împartă frăţeşte bănuţii însă tot rămâneam hotărâtă să ma trezesc ultima. Mă foiam pe toate părţile, iar mirosul de cozonac mă provoca să sar din pat şi să mă duc la bucătărie. Cozonacul a fost întotdeauna o ispită mai puternică decât argintul în cazul meu.

Anii au trecut şi acum acele zile au rămas întipărite în memorie şi atât. De ce nu mai sunt sărbătorile ca altădată?

Sărbătoarea Sfintelui Paşte presupune sărbătorirea Învierii lui Iisus şi sfârşitul postului (pentru cei care au ţinut post evident). Ei bine postul face diferenţa!

Postul înseamnă nu doar abţinerea de la alimente considerate de dulce ci mai cu seamă abţinerea de la păcat. Fiind copii, nu săvârşim păcate majore în mod voit (sau cel puţin aşa era pe vremea mea, în ziua de astăzi lucrurile sunt diferite), suntem cum se spune curaţi sufleteşte. Părinţii ne controlează alimentaţia şi chiar dacă ne ţineau la regim măcar o săptămână înaintea Paştelui asta ne determina să fim nerăbdători să îl sărbătorim – chiar dacă sărbatoream festinul şi nu Învierea Domnului – ne lăsam duşi la Biserică şi ne împărtăşeam pentru că ştiam că vom primi o recompensă. Astfel această sărbătoare avea un impact asupra noastră.

Astăzi, devenind adulţi, sărbătorim zilele libere, în care este legal să stai şi să mănânci toată ziua tot felul de bucate. Nu contează faptul că nu am ţinut post şi că ne-am fi putut bucura de aceleaşi mâncăruri în orice altă zi deoarece ne întrece spiritul de turmă.

Şi ca să răspund la întrebarea pe care am lansat-o la început, ţin să vă spun care este diferenţa. E vorba de sentimentele pe care aceasta le naşte în noi. Copii fiind, ne simţeam mai buni pentru că era o sărbătoare pe care o petreceam cu familia, pentru că am fost lăudaţi de Părinte că am asistat la slujbă şi ne-am împărtăşit. Ca adult, ne simţim ... ghiftuiţi şi cam atât. Şi măcar dacă am fi ghiftuiţi sufleteşte însă, stomacul, fierea şi ficatul sunt cele care ne duc la Urgenţe.

Paşte Fericit vă doresc şi să staţi departe de spitale.

Conştiinţă vă doresc să aveţi!

A.R.



posted under | 1 Comments

Social media

Se ştie faptul că social media este un adevărat trend în zilele noastre. În încercarea de a studia fenomenul una din concluzii este faptul că tinerii îşi petrec majoritatea timpului pe internet. Apariţia gadget-urilor ne îndeamnă să utilizăm cât mai mult tehnologia. Dilema la care mă gândesc este următoarea: sunt populate aceste medii sociale datorită relevanţei, a utilităţii sau este vorba de fenomenul cunoscut şi sub denumirea: spiritul de turmă?

Am survolat aceste medii sociale şi am tras câteva cocluzii. Din punctul meu de vedere, acestea au fost create de către persoane cu scop utilitar ce vizau un grup restrâns. Posibilitatea de a-l extinde a venit odată cu dorinţa de a avea mai mult. Fiecare mediu social capată reputaţia conform utilizatorilor care îl folosesc. Astfel un mediu social ce se dorea a fi caracterizat de profesionalism ajunge cu timpul să devină unul caracterizat în esenţă de membri inculţi să spunem. O dată invadat acest spaţiu, cei care îşi doresc cu adevărat să socializeze cu persoane ce au acelaşi grad intelectual părăsesc mediul nociv şi se îndreaptă spre un altul.

Facebook de exemplu este caracterizat ca fiind un mediu serios şi care este în continuă expansiune. Faptul că este un mediu serios a fost şi motivul pentru care am acceptat să îmi fac cont însă cea de-a doua caracteristică deşi benefică ar spune alţii, personal nu consider asta. Deaceea am şi recurs la alte medii sociale profesioniste precum linkedin şi octo pe plan naţional.

Interesul meu era să fac parte dintr-o reţea socială care să prezinte anumite caracteristici: profesionalism, seriozitate, persoane cu o inteligentă atât emoţională cât şi cognitivă ridicată. Ei bine, cum m-ar putea ajuta pe mine faptul că am acces la o platformă la care mai are acces şi ... restul lumii? Cu riscul de a părea snoabă, consider că ar trebui păstrate anumite ierarhii.

posted under | 1 Comments

Arta nu mai vinde?

Am fost la o expoziţie de fotografii. Pe uşă era scris “Intrarea liberă!”. Erau expuse fotografii atârnate cu aţă şi cleme de hârtie, colţurile îndoite. Erau aşezate aleatoriu pe peretele alb cu var scorojit. Unul dintre artişti mi-a explicat tehnicile folosite de fotografi şi modul în care sunt selectate exponatele.

Omenii sunt fiinţe curioase, aşa că am dorit să ştim ce trebuie să facă o persoană ca să îşi poată expune munca. Ca în orice domeniu, începem cu teoria aşa că mai întâi urmăm cursuri, începem să exersăm până ne perfecţionăm. Începem să fim încrezători în munca noastă, suntem uimiţi de efectele pe care le-am creat, descifrăm povestea pe care o ascunde şi ne imaginăm deja oameni, desluşind aceeaşi poveste, admirând opera noastră.

Revenind puţin la realitate, ca să ajungi să expui trebuie să cotizezi o anumită sumă de bani iar exponatele nu sunt capodoperele tale ci, pozele pe care le alege maestrul, nu neaparat cele care te reprezintă, cele la care ai visat.

Am văzut fotografii cu adevărat reuşite în care totul se potrivea, culoarea, umbrele, unghiul şi am mai văzut poze … prelucrate in photoshop. Nu sunt expertă în artă însă pot face distincţie între original şi prelucrat, între geniu şi trişor.

posted under | 0 Comments

Cine mai merge cu trenul?

- din categoria off-line -

Luna septembrie, ziua 20, ora 2:24, trenul cu ruta Timişoara – Bucureşti a deraiat în apropierea localităţii Cârcea.

19 Septembrie, orele trecute de 23, trenul a oprit în gară la Băile Herculane. Vroiam să stau în vagonul 4 însă colegii au ales vagonul 6 aşa că m-am conformat. A fost o decizie înţeleaptă, aveam să aflu câteva ore mai târziu.

După 4 zile de conferinţă în care am dormit câteva ore, o noapte pe tren era perfectă pentru a ne recăpăta forţele. În ultimii 2 ani, am călătorit mult cu trenul , am fost în diferite colţuri ale ţării, am petrecut şi 18 ore pe tren şi niciodată nu am avut nici un fel de probleme, ba chiar totul a fost mai mult decât bine. Legături prinse la minut, bunăvoinţa personalului cand întârziam cu căratul bagajelor şi în momente în care erau diferite probleme tehnice sau de alta natură. Însă, cum se spune: niciodată să nu spui niciodată. Trenul parcă zbura, era un zgomot specific şi foarte accentuat. M-am trezit când a oprit în gară la Craiova şi am încercat să adorm, însă ceva scârţâia foarte tare, simţeam că trenul merge cu viteză şi chiar mă gândeam că e posibil să deraieze însă ce şanse erau?

Dintr-odată s-a oprit brusc. Am deschis ochii şi bagajele zburau prin compatiment, unul aproape m-a lovit. O colegă a început să plângă, am încercat să o calmez în timp ce auzeam persoane spunând că a deraiat trenul. Nu i-am crezut, nu am vrut să îi cred, eram prea obosită să mă văd într-o astfel de situaţie. M-am uitat pe geam, era întuneric...şi atât. Ni s-a spus să coborâm repede din tren pentru că alunecă pe o parte. Crezând că sunt doar persoane isterice am închis ochii încercând să găsesc puţină linişte în tot haosul. Toţi colegii mei din vagon s-au grăbit să coboare, evident nu puteam rămâne acolo singură aşa că i-am urmat. Abia ieşind pe coridor am observat că trenul efectiv era înclinat iar când am vrut să cobor mi-am dat seama că era o distanţă de aproximativ 1,5 metri până la pământ.

Când ne-am asigurat că toţi delegaţii din Galaţi sunt bine, fetele au rămas la bagaje iar băieţii au mers să ajute. Era 2:42 când m-am uitat la ceas, era noapte, în dreapta deal, în stânga vale, în faţă un vagon bloca celelalte şini de tren, în spate undeva era Craiova...se mai vedea o luminiţă. Când au venit şi ceilalţi am observat pe cer lumini, erau pompierii, salvarea şi poliţia în capătul opus. Nu aveam cum să ajungem. Între timp mi-am dat seama că am uitat ceva aşa că am ajutat o colegă să urce în tren. A venit atunci un bărbat care încerca să descopere ce s-a întâmplat, a luminat porţiunea de şine ce se afla în dreapta mea şi mi-a spus: “Vezi? Şuruburile sunt unse cu ulei, unele sunt date la o parte...ăsta nu a fost un accident”. Nu ştiu ce am simţit în momentul respectiv; să fie teroare pentru că cineva a atentat la viaţa atâtor persoane, să fie entuziasm pentru că am aflat prima informaţia aceasta şi măcar nu am fost victima întâmplării sau a infrastructurii proaste? Tot ce se poate.

Pompierii au facut cărare printre crengile încâlcite ale copacilor. A fost ca un montagne russe până am ajuns la strada principală. Au fost multe discuţii cu privire la intervenţia pompierilor, că a durat foarte mult până au venit, că nu au prioritizat cum trebuie însă personal sunt foarte mulţumită de intervenţia lor. Nu doar ne-au ajutat să ieşim de acolo ci au fost şi empatici. Ne-a fost asigurat transportul până în Caracal de unde am mers cu trenul până în Bucureşti, trenul de Galaţi ne-a aşteptat 45 de minute.

Orice neplăceri cauzate de incident nu au venit din partea CFR-ului, a politiei, a pompierilor sau oricăror alte autorităţi publice ci din partea semenilor noştri. Din momentul în care am ajuns în Caracal şi până am ajuns acasă am purtat emblema “deraiaţii” şi am auzit în jur doar persoane care îşi plângeau de milă şi ne învinuiau tot pe noi, deraiaţii, de faptul că trenurile au întârziere.

Eu eram cuprinsă de o stare de bine, de speranţă, de visul la ziua de mâine, de faptul că ajungeam puţin mai târziu acasă dar mama avea să mă vadă întreagă în timp ce, oamenii din jur erau furioşi, agitaţi pentru că au trebuit să aştepte cu 5 minute mai mult în sala de aşteptare sau acasă şi să ia un alt tren sau mijloc de transport.
Cauza deraierii: un fost angajat concediat de CFR!

Astăzi sunt concediaţi
10 000. Care este garanţia unei „Călătorii placute!” ca să nu mai vorbim de siguranţă?

Scris pe 9 Martie 2010.
A.R.

posted under | 2 Comments

ababababa....c

Nu am mai scris de ceva vreme. Am redus drastic timpul pe care il petrec in fata calculatorului.

Pe langa miile de probleme pe care a trebuit sa le rezolv si care nu se mai termina am reusit sa termin si cartea pe care am pomenit-o intr-un post anterior. Am fost placut surprinsa de complexitatea romanului si chiar m-am gandit sa ii fac o recenzie (to be continued...).

Din colectia "Vine, vine primavara", vremea incepe sa fie din ce in ce mai frumoasa si ma indeamna sa ies din casa chiar daca raceala m-a doborat zilele astea.

Am cateva articole off-line pe care le voi posta in curand si pe blog.

brb,
A.R.

posted under | 0 Comments
Newer Posts Older Posts Home

Followers


Recent Comments