În ultimii ani sărbătorile nu mai sunt cum erau pe vremea când eram un copil. S-au schimbat timpurile sau ne-am schimbat noi?

Obişnuiam să aştept cu nerăbdare prima zi de Paşte, când moţăiam în pat cu scopul deliberat de a lua banii din cănuţa care ne aştepta pe mine şi surorile mele împreuna cu un ou roşu. Se spune că în dimineaţa Sfintelui Paşte, oamenii pun într-o cană cu apă monezi şi un ou roşu cu care se spală pe faţă. Cei care respectă tradiţia vor fi în anul respectiv tari ca fierul (precum monezile)şi sănătoşi şi roşii în obraji precum oul roşu. Ştiam că orice ar fi mama avea să împartă frăţeşte bănuţii însă tot rămâneam hotărâtă să ma trezesc ultima. Mă foiam pe toate părţile, iar mirosul de cozonac mă provoca să sar din pat şi să mă duc la bucătărie. Cozonacul a fost întotdeauna o ispită mai puternică decât argintul în cazul meu.

Anii au trecut şi acum acele zile au rămas întipărite în memorie şi atât. De ce nu mai sunt sărbătorile ca altădată?

Sărbătoarea Sfintelui Paşte presupune sărbătorirea Învierii lui Iisus şi sfârşitul postului (pentru cei care au ţinut post evident). Ei bine postul face diferenţa!

Postul înseamnă nu doar abţinerea de la alimente considerate de dulce ci mai cu seamă abţinerea de la păcat. Fiind copii, nu săvârşim păcate majore în mod voit (sau cel puţin aşa era pe vremea mea, în ziua de astăzi lucrurile sunt diferite), suntem cum se spune curaţi sufleteşte. Părinţii ne controlează alimentaţia şi chiar dacă ne ţineau la regim măcar o săptămână înaintea Paştelui asta ne determina să fim nerăbdători să îl sărbătorim – chiar dacă sărbatoream festinul şi nu Învierea Domnului – ne lăsam duşi la Biserică şi ne împărtăşeam pentru că ştiam că vom primi o recompensă. Astfel această sărbătoare avea un impact asupra noastră.

Astăzi, devenind adulţi, sărbătorim zilele libere, în care este legal să stai şi să mănânci toată ziua tot felul de bucate. Nu contează faptul că nu am ţinut post şi că ne-am fi putut bucura de aceleaşi mâncăruri în orice altă zi deoarece ne întrece spiritul de turmă.

Şi ca să răspund la întrebarea pe care am lansat-o la început, ţin să vă spun care este diferenţa. E vorba de sentimentele pe care aceasta le naşte în noi. Copii fiind, ne simţeam mai buni pentru că era o sărbătoare pe care o petreceam cu familia, pentru că am fost lăudaţi de Părinte că am asistat la slujbă şi ne-am împărtăşit. Ca adult, ne simţim ... ghiftuiţi şi cam atât. Şi măcar dacă am fi ghiftuiţi sufleteşte însă, stomacul, fierea şi ficatul sunt cele care ne duc la Urgenţe.

Paşte Fericit vă doresc şi să staţi departe de spitale.

Conştiinţă vă doresc să aveţi!

A.R.